Pe parcursul celor 7 ani ai Programului Europa pentru Cetățeni 2014 – 2020 au primit finanțare 2.549 de proiecte europene în domeniul înfrățirii și rețelelor de localități, al memoriei istorice și al societății civile, din care 157 au fost din România, iar un număr de 902 organizații din România au fost partenere în proiecte. Pentru a marca finalul acestui Program, Punctul Europa pentru Cetățeni România și Centrul Europe Direct București organizează o conferință finală, Gala Cetățeniei Europene, care va avea loc în data de 4 martie 2021 între orele 11:00 și 13:45. Evenimentul se va desfășura în format online, pe platforma Zoom.
Gala Cetățeniei Europene va avea două componente: în prima parte se vor prezenta și dezbate, în 4 breakout rooms, proiecte de succes din România, iar în partea a doua participanții vor afla informații despre oportunități europene actuale de finanțare.