Dezbatere „Drepturile cetățenilor în alte state: cunoaște-ți eurodrepturile și folosește-le!" – București, 18 septembrie
15 septembrie 2015
Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni (ANBCC) organizează dezbaterea „Drepturile cetățenilor în alte state: cunoaște-ți eurodrepturile și folosește-le!" vineri, 18 septembrie 2015, la Hotel Hilton Athenee Palace din București.
Dezbaterea face parte dintr-o serie de opt evenimente organizate în cadrul proiectului "From Citizen Involvement to Policy Impact" (U-Impact) / "U-Impact: De la implicarea cetățenilor la impactul asupra politicilor europene" finanțat prin programul Europa pentru cetățeni. Proiectul este implementat de ProInfo Bulgaria împreună cu parteneri din state membre UE – Belgia, Cipru, Franța, Estonia, Italia, România, Spania – și un stat aspirant la statutul de membru UE – Albania. U-Impact aduce împreună cetățenii și instituțiile publice, atât la nivel național, cât și la nivel european, în vederea dezvoltării unui mecanism care să crească impactul pe care inițiativele cetățenești le au asupra procesului decizional la nivel comunitar.
Dezbaterea va pune în discuție drepturile cetățenilor europeni atunci când se află pe teritoriul altor state membre, abordând dreptul la liberă circulație și dreptul de a munci în interiorul UE, tratând inclusiv potenţialele efecte ale actualei crize a refugiaților asupra spațiului Schengen și asupra drepturilor cetățenilor europeni. Nu în ultimul rând, va fi dezbătută problema accesibilității și accesibilizării informațiilor cu privire la aceste drepturi, punând în discuție rolul rețelelor care oferă informare, consiliere și asistență în acest sens.
Evenimentul va reuni, în persoană sau prin intermediul intervențiilor on-line, cetățeni și reprezentanți ai societății civile din toate cele 9 state de provenință ale partenerilor implicați în proiect, precum și europarlamentari și experți în domeniu.